Vintage

Vintage

понедельник, 18 ноября 2013 г.

Și totuși Fericirea are atîtea culori...




  
   Sunt multe lucruri pe care aș vrea să le spun, să le scriu. Lucruri care probabil, mocnesc în mine de ceva timp. Sunt persoana care de la ceva timp încoace m-am învățat a zice lucrurilor pe nume, și... de ce să nu încerc să zic lucrurilor pe nume chiar pe acest blog?

     Ce e blogul meu de fapt? E o povestire cu publicul, o înșiruire de gînduri despre modă și viață, păreri, senzații, trăiri, sentimente, imaginaţie şi mici prostii. Care contează pentru mine. Şi pentru tine, dacă citeşti acum. E un spaţiu atemporal, o lume intimă, la care te întorci doar pentru că vrei.
     Aici nu-i loc de bârfă. Nu-i loc de răutăţi, de invidii şi nervi. Aici nu fac publicitate pentru că trebuie, nu iau bani să scriu despre un produs că-i bun. Blogul meu e despre moda, viață ordinară cu sinceritate. E riscant, dar mi-am asumat.
Nu scriu pentru femei. Nici pentru bărbaţi. Scriu pentru suflete.

    Am încercat să stau departe de subiectele virale din ultima vreme. Sunt tragice, odioase, abominabile, dureroase. Blogul ăsta nu-i pentru aşa ceva, nu vreau. Aici e lounge-ul unde aerul are gust de vanilie, unde venim să ne descreţim frunţile şi creierii, să rîdem şi să ne emoţionăm frumos.

 Deci în fine, deajuns cu „interludiul” ăsta de introducere.
    
    Doresc să vorbesc despre culori, asocierea lor sau chiar „lipsa” lor de asociere. Și chiar cîteodată, mergînd pe străzile aglomerate a orașului, văd combinații bizare, fără gust și fără lipsă de stil ordinar. Hai că nu zic, nu toți au darul de a asocia culorile sau hainele, dar... NICI CHIAR AȘA! Poate eu sunt persoana care prea mult mă axez pe astfel de lucruri, dar nu mai pot să tac.
Combinații de culori, trebuie făcute cu multă grijă!
  
      Cîteva sfaturi din partea mea:
 - fetelor, dacă ați trecut de vîrsta  adolescenței, evitați excesul de culoare roz- care vă asociază cu păpușa Barbie!
 - nu va asociați ținuta doar într-o culoare ( cu anumite excepții) , asta dă senzația de- combinizon!
 - evitați excesul de culoare neagră, ținuta Coco Chanel dă o senzație aproape morbidă, și îndeosebi, nu îmbrăcați rochii de culoare neagră la petreceri, aniversări s-au alte evenimente de genul ăsta.
Cînd văd așa ceva, de parcă m-am trezit în lumea lui Bacovia.
 - evitați categoric îmbrăcămintea de la PIAȚA CENTRALĂ!
 - excesul de bijuterii de tot genul, dăunează bunului gust.
 - machiajul- atenție mare! Puțin, dar cu gust, senzație de „Carnaval Brazilian” emană dezgust categoric.
 - ai bani puțini, și crezi că nu ai posibilitatea de a te îmbrăca chic, trendy și în pas cu moda?  Te greșești! Mergi la Second Hand, vei găsi lucruri de firmă, și chiar lucruri mega-exclusive, pe care le poți cumpăra cu un preț chiar mizer. Lucruri originale și rar întîlnite.
 - referitor la tocuri- dacă le încălțați, mergeți ca niște prințese, dar nu ca niște "oameni paralizati"!
 Sfatul meu: nu încălța tocurile dacă nu poți merge pe ele.
P.S: de fapt eu chiar nu-s adepta tocurilor.
 - vrei să te inspiri sau să-ți găsești propriul stil, citește bloguri de modă, cărți, articole.

    Poate am vizat s-au ofensat părerea cuiva sau eul propriu prin cuvintele „pipărate” ale mele, îmi cer scuze!
Dar am menționat de la început, voi spune lucrurilor pe nume!
Sunt obsedată de culori și de faptul de a le putea combina. Văd haina, și deodată în minte îmi joacă jocul de combinație, idei, idei, idei...
Iubesc să fac viața colorată, și zău mă doare faptul cînd văd vulgaritate.


    Și pentru că practica e super-mega importantă, dar nici fără teorie nu prea poți orienta, iată cîteva sfaturi destul de simple și practice, de care mă conduc și eu în ultimul timp:

 - Nu vă sfiiți să îndrăzniți să încercați și alte combinații de piese vestimentare și de culori decît o făceați de obicei.

 -Încercați combinații inedite! Într-o după-amiază în care sunteți libere sau pur și simplu plictisite, scoateți din dulap cele mai colorate tricouri, topuri și bluzițe elegante. De asemenea, alegeți fustele colorate sau jeanșii oranj, verzi sau de un albastru electric pe care nu ați avut niciodată curajul să îi îmbrăcați.
 -Dacă îți plac modelele din reviste, femeile care par foarte sigure pe ele de pe strada, modelele de pe podium sau manechinele din vitrine care poartă ținute suprinzătoare, foarte colorate, dar care “dau bine” pur și simplu, tu de ce să nu încerci?
 -E absolut suficient să combini doar două piese foarte colorate și să iasă o ținută veselă, dar totodată senzuală: 
 - o fusta lungă oranj și un top albastru;
 - o rochie maxi, în nuanțe verde turcoaz, galben+ un plic XXL, albastru;
 - colanți mov și o rochie galbenă;
 - o rochie indigo cu curea oranj.
 În fine, la tonul de încheiere aș dori să adaug Alegeți culorile cu grija, evitati vulgaritatea, iar dacă vreți să încercați o combinație mai extravagantă, va rog s-o faceți cu atenție și mult gust!
     Și la final: Nu vreau să imit viața în modă, vreau să o înfățișez. Și în această reprezentare folosesc culorile pe care le simt, iar uneori sunt culori false. Însă de fiecare dată expun emoția retrăită de mine personal. 
Și totuși Fericirea are atîtea culori... 



Комментариев нет:

Отправить комментарий